Wednesday, November 9, 2005

Fagaras-ora 07:01:51 AM

Fagaras: 10-11/09/2005
Photo gallery

ce frumos se vede fagarasul din tren!ma uit,ma uit, nici o umbra de nor si cat e de departe!pornesc pe sosea si ma rog sa nu fac pe jos cei 35 de km pana la Balea - si dupa 5 km am noroc si opreste o masina. Ajung la Balea lac pe la 3 si : spre Negoiu! Cred ca afisez un zambet ce nu incape pe 16 mm - Vrei niste prune?ma intreaba un zambaret exact ca mine si refuz pt ca nerabdarea nu cunoaste tentatii gastronomice..."Aveam si ciocolata, sa stii!" :))) ce sa mai spun?Iata si Caltunul - mi se pare ca nu ating pamantul, lucru complet neadevarat dupa cum aflu de la genunchii mei revoltati pe coborarea de pe Laitel.Ok,ok, am inteles aluzia fina si imi temperez avantul pioneresc - sunt la Caltun tocmai la timp sa urc spre Negoiu - e ora 5 si plec spre varf, strunga dracului ma intampina foarte calma si de emotie o salut cu o lovitura de genunchi:( Asa se intampla intotdeauna cand stiu ca trebuie sa am grija. Dar trece si asta si iata, vad cea mai frumoasa priveliste din Romania , ca s-o citez pe o buna prietena,dependenta de munte.
La refugiu e destul de multa lume, si ne cunoastem marturisindu-ne pacatele: unul vorbeste in somn, altcineva bea apa in timpul noptii iar eu am de gand sa ma trezesc la 4.30...colegii mei de camera (ba chiar pat as putea spune) sunt foarte glumeti - bietii de ei nu stiu in inocenta lor ce desteptare matinala ii asteapta:) Nu stiu cat e ora, dar cineva sforaie sanatos astfel ca ma rog sa sune odata ceasul si sa pornesc.In fine, e 4.30 si ma trezesc fara regrete - plec in jur de 5 fara un sfert. E o noapte foarte calda si stanca e uscata, asa ca decid sa urc tot pe strunga dracului. Pe cand ajung la urcare se arata si o geana de lumina - pe la jumatatea hornului aud un suierat straniu.Pt un moment inima imi zburda de capul ei - dar ratiunea e mai tare: urs nu e, lup nu suna, nu poate fi decat capra neagra, ceea ce nu ma linisteste complet caci nu am chef sa ma trezesc in plina batalie de la Posada...Sunt in timp, sunt pe varf si e ora 6, zorile nu se grabesc sa se destepte intarziind probabil la o cafea,ma deranjeaza doar cand imi dau seama ca vantul le-a luat-o inainte. E un peisaj superb si scot aparatul, nu exista nimic pe lume care ar putea sa strice perfectiunea acestei dimineti. Fac 2 poze si apare echivalentul unui windows blue screen: low bateries. Am alte baterii la mine asa ca dau sa le schimb: bineinteles nu functioneaza! Unde esti tu aparat analogic fara baterii???In fine, apare si soarele de dupa Moldoveanu si ma grabesc ca un paparazi de peisaje ce sunt sa-l imortalizez (si spun asta dintr-un acces de modestie, evident:)) In momentul acesta simt o imensa recunostinta fata de cei 2 care au tinut un mic recital de sforaituri la nari si gura in noaptea precedenta si fara de care traseul meu matinal ar fi fost mult mai putin probabil.
In timp ce Caltunul doarme inca, balauri de ceata se trezesc in vale si imi dau de stire ca vremea se va strica.
Cobor repejor incercand sa compensez o anumita temperatura indurata cu stoicism si ajung jos in 40 minute. Mai alerg si dupa cateva capre negre fara succes,imi iau rucsacul si inapoi spre Balea.
Un ultim ramas bun de la Negoiu si ma indrept spre lacul Capra - vremea a inceput deja sa faca nazbatii. Pe varful Capra admir muntii ce se dezvaluie pt putin timp, apoi obositi parca de atatea zile senine, se invaluie in ceata sa traga un pui de somn...



Sunday, May 1, 2005

Rt in fuga - piatra craiului

Piatra Craiului: 1/05/2005
Photo gallery

ce iute fuge timpul in ritmul bitilor reflectorizanti si uite sunt deja cu un picior spre gara si nici n-am apucat sa-mi amintesc ultimul rasarit - craiasa. arunc in graba un release pe server si alerg spre gara - mu am timp sa iau coltarii si pioletul si sunt in bocancii de vara, dar stiu ca va fi bine, muntele ma cheama din nou.
Vineri dimineata plecam - trei crai de la rasarit - din zarnesti, urcam spre creasta pe valea crapaturii si cativa nori razleti se scutura de somnul iernii. Nu dam de zapada decat sus pe Turnu, mergem prin padure si ne infundam un pic dar entuziasmul ne poarta pana la refugiul ascutit.
Bucegii par un vis din alpi , insa creasta pietrei e in ceata si la refugiu incepe sa ninga "sfant si pagan", cu fulgi de polistiren. Dormim in compania soriceilor care,speriati pesemne de "torsul" unora dintre noi, nu spun cine,persoana importanta:), nu dau atacul la rucsaci. Dimineata un rasarit minunat din seria "rasariti pe munte" - prietenii stiu de ce - si creasta in bataia soarelui ce joaca ascunsa printre nori pana pe la ora mesei cand se hotaraste sa ramana singur stapan pe cer.
Creasta mai are portiuni cu zapada dar nesemnificativ, zburam pana pe varful la om si ne bucuram de ramasitele unui pui de cornisa. E totusi prea tarziu sa continuam pe creasta sudica pt ca n-avem cort si parca nici pe- afara nu ne da mana sa dormim(se anuntase ploaie) asa ca ne dam jos la grind si strabatem plaiuri mioritice pana la curmatura. Avem cate un lac in bocanci dar asta nu conteaza, e atat de frumos incat urcam pe piatra mica pt a privi craiasa. La coborare intalnim cativa tineri - cata frunza,cata iarba! - si ne bucuram inimile de un amurg in compania unor cunostinte intalnite pe creasta fagarasului.
E duminica dimineata si vremea e superba dar trebuie sa coboram. Asistam la un fenomen interesant: jumatate din gasca sosita de cu seara, adica vreo 30, sunt treziti cu portavocea si cu ochi de pisica adormita se aliniaza tocmai in fata mesei unde ne luam micul dejun. Saracii, ce adormiti sunt, dar ii admir pt vointa si pt faptul ca s- au trezit ca sa alerge la o asemenea ora si ca accepta regimul militar.Totusi nu ma pot abtine si ma pufneste rasul, astfel plecam cu voie buna spre prapastiile zarnestilor, dupa ce aflam de la 2 fete care au ratat startul la jogging din cauza unor necesitati lesne de inteles si absolut normale, cum ca avem de-a face cu elevii unei scoli de ghizi din bucuresti. Ne amuzam desi recunosc ca totusi oamenii fac ceva bun - ofera sansa unor tineri sa cunoasca muntele, cati din ei vor reusi sa devina ghizi e discutabil - muntele ii va filtra. Gata , coboram, si ca dovada ca batranii satului au dreptate - rade ciob de oala sparta si eu pornesc cu rucsacul desfacut mai sa-mi imprastii lucrurile dupa mine.
Trecem cu gura cascata, ochii in sus si gatul intepenit prin prapastiile zarnestilor, cu peretii lor imensi si cateva trasee de catarat de pe care , zice Istvan, e imposibil sa cazi. !?!, fac eu la care vine si explicatia: noi nici nu ne ridicam de pe sol...:))) iar trenul alearga si alearga si eu mai un pic si alerg sa-l prind.din nou:)

Sunday, March 27, 2005

The final frontier - Retezat (romanian)

Retezat: 26-27/03/2005
Photo gallery

Retezat - din nou acasa! Ma intreb cum ma va primi de data aceasta muntele, dc mi-a iertat tradarea si dc o sa-mi poata zambi ca unui fiu ratacitor.Pornim spre Gentiana pe o ploaie tacuta, pare ca soarele si-a luat vacanta azi si chiar si valea Pietrele se ascunde sub zapada, ca sa hiberneze in pace. Ajungem la cabana si pornim in recunoastere, mai sus de bordul tomii crestele si-au tras duna peste cap,ma astept sa dam peste un semn: do not disturb, dar poate ca din cauza cetii il ratam. Mergem pe urmele indraznetilor matinali cu care ne intalniseram la gentiana. nu stim pe unde mergem, ratacim prin somnul de zapada, un somn adanc si calm.Ne intoarcem cand dam de zapada ceva mai zbuciumata, ne e teama sa nu fie pusa pe nazbatii si sa ne trezim fara voie intr-un joc sumbru - sa luam liftul spre etajele inferioare. Se pare ca nu vom avea parte de vreme buna, dar undeva intr-un coltisor ceva palpiie- speranta. Spre seara luna isi face prezenta, si hotaram sa testam terenul pe la 1. Ne trezim si cerul ne da sanse fifty/fifty - e senin in vale dar spre curmatura se vad nori. Ne hotaram sa pornim totusi in ceea ce se anunta a fi premiera_romaneasca_pe_varful_Peleaga_la_orele_diminetii_cu_2_bete_de_ schi_si_un_piolet_imprumutat_rosu_cu_coada_neagra si in acelasi timp prima_expeditie_alpin_tm_pe_varful_Peleaga_din_data_de_27_martie_2005 si cred multe alte premiere, dar pe scurt si tot ceea ce conteaza, visul. Ne plimbam sub argintul lunii, ne insoteste tacerea si nu pot sa nu remarc ce linistit doarme muntele - spre deosebire de altii care sforaie, no offence:) - si pasesc usor ca sa nu trezesc vantul - ceea ce n-ar fi in avantajul nostru oricum:).
Doar luna plina cocheteaza cu noi mai ascunzandu-se printre nori subtiri, in rest e un calm ireal incat ma intreb dc nu visez si mi-e frica sa nu ma trezesc. Tot agatata cu privirea de culmi ma impiedic - da,nu visez! - si am certitudinea ca aceasta va fi una din multe alte ture de noapte. Hotaram sa urcam paralel cu curmatura Bucurei , o urcare abrupta care ne scoate pe un picior secundar ce porneste din turnul Bucurei. Traversam regulamentar micuta caldare ce ne scoate in saua dintre Turnul Bucurei si Peleguta, si realizam ca ne-am cam grabit si noaptea e inca tanara. Ne plimbam pe creasta inregistrand pe retina cat mai mult din peisaj ca sa ne ajunga pana la reintalnirea cu maestrul decorator. Pana si haurile ce se deschid intre coltii pelegii mi se par prietenoase si zorii ne vin in intampinare pe Peleaga.
Dar soarele mai trandaveste(si nu-i port pica amintindu-mi ce placute sunt cele 10 minute de somn furate dimineata dupa ce suna ceasul!), singura problema e ca vantul si-a inceput gimnastica de dimineata si ne da cate-un ghiont - prietenesc, evident:). Asa ca aplicam tot felul de metode de pastrare a confortului termic reusind sa marcam cateva recorduri notabile: trimiterea a 2 sms-uri intr-o ora jumate cu degetele inghetate; schimbarea unghiului pt fotografiere de peste 10 ori pt o singura fotografie; simularea constructiei canalului dunare - marea neagra pe o portiune de 20 metri spre caldarea Berbecilor si retur si toate acestea intr-o tacere salvatoare de dinti.
In fine, ne primim doza(chiar supradoza de data aceasta) de fericire montana cu aparitia soarelui si ajungem intr-un timp nesurprinzator(judecand dupa degetele mele inghetate) de jumatate de ora in saua Pietrele. Si pt ca ziua se anunta frumoasa desi norii au invadat cerul, continuam pe creasta Pietrele.
Zapada este inca buna, desi putem vedea cateva curgeri inspre valea Rea. Ajungem pe varful Pietrele si incepem coborarea - este o portiune un pic mai pretentioasa unde o alunecare ar insemna contactul cu coltii neprietenosi. "Infige pioletul unde gasesti muschi si pamant, verifica-l ca sta bine si asigura-te in el!" Aha! Nebanuite sunt caile pioletului. Continuam matematic pe creasta,pe lespezi nu este zapada, si trecem de creasta stancoasa.
Dar zapada este moale deja si la fiecare pas adun bulgari pe coltari si trebuie sa-i scutur tot la 2-3 pasi. Parca as dansa rap - un pas in zapada , o izbitura in stanca:) Renunt la coltari si scot betele de ski. Dupa o scurta atipeala soparleasca pe un manunchi de pietre ce risca sa devina un somn in toata regula, incepem sa coboram printre copaci spre Gentiana. Ne afundam la fiecare pas si chiar la un moment dat ma trezesc cu piciorul ingropat pana la sold. Ma chinui degeaba sa-l scot din zapada si sunt nevoita sa sap pt a-mi recapata libertatea.Aici ar trebui sa spun ca am coborat si am ajuns in Timisoara duminica seara, dar adevarul e ca eu am ramas pe-acolo pe sus privind rasaritul, si sper sa nu-mi revin prea curand:)