Sunday, March 27, 2005

The final frontier - Retezat (romanian)

Retezat: 26-27/03/2005
Photo gallery

Retezat - din nou acasa! Ma intreb cum ma va primi de data aceasta muntele, dc mi-a iertat tradarea si dc o sa-mi poata zambi ca unui fiu ratacitor.Pornim spre Gentiana pe o ploaie tacuta, pare ca soarele si-a luat vacanta azi si chiar si valea Pietrele se ascunde sub zapada, ca sa hiberneze in pace. Ajungem la cabana si pornim in recunoastere, mai sus de bordul tomii crestele si-au tras duna peste cap,ma astept sa dam peste un semn: do not disturb, dar poate ca din cauza cetii il ratam. Mergem pe urmele indraznetilor matinali cu care ne intalniseram la gentiana. nu stim pe unde mergem, ratacim prin somnul de zapada, un somn adanc si calm.Ne intoarcem cand dam de zapada ceva mai zbuciumata, ne e teama sa nu fie pusa pe nazbatii si sa ne trezim fara voie intr-un joc sumbru - sa luam liftul spre etajele inferioare. Se pare ca nu vom avea parte de vreme buna, dar undeva intr-un coltisor ceva palpiie- speranta. Spre seara luna isi face prezenta, si hotaram sa testam terenul pe la 1. Ne trezim si cerul ne da sanse fifty/fifty - e senin in vale dar spre curmatura se vad nori. Ne hotaram sa pornim totusi in ceea ce se anunta a fi premiera_romaneasca_pe_varful_Peleaga_la_orele_diminetii_cu_2_bete_de_ schi_si_un_piolet_imprumutat_rosu_cu_coada_neagra si in acelasi timp prima_expeditie_alpin_tm_pe_varful_Peleaga_din_data_de_27_martie_2005 si cred multe alte premiere, dar pe scurt si tot ceea ce conteaza, visul. Ne plimbam sub argintul lunii, ne insoteste tacerea si nu pot sa nu remarc ce linistit doarme muntele - spre deosebire de altii care sforaie, no offence:) - si pasesc usor ca sa nu trezesc vantul - ceea ce n-ar fi in avantajul nostru oricum:).
Doar luna plina cocheteaza cu noi mai ascunzandu-se printre nori subtiri, in rest e un calm ireal incat ma intreb dc nu visez si mi-e frica sa nu ma trezesc. Tot agatata cu privirea de culmi ma impiedic - da,nu visez! - si am certitudinea ca aceasta va fi una din multe alte ture de noapte. Hotaram sa urcam paralel cu curmatura Bucurei , o urcare abrupta care ne scoate pe un picior secundar ce porneste din turnul Bucurei. Traversam regulamentar micuta caldare ce ne scoate in saua dintre Turnul Bucurei si Peleguta, si realizam ca ne-am cam grabit si noaptea e inca tanara. Ne plimbam pe creasta inregistrand pe retina cat mai mult din peisaj ca sa ne ajunga pana la reintalnirea cu maestrul decorator. Pana si haurile ce se deschid intre coltii pelegii mi se par prietenoase si zorii ne vin in intampinare pe Peleaga.
Dar soarele mai trandaveste(si nu-i port pica amintindu-mi ce placute sunt cele 10 minute de somn furate dimineata dupa ce suna ceasul!), singura problema e ca vantul si-a inceput gimnastica de dimineata si ne da cate-un ghiont - prietenesc, evident:). Asa ca aplicam tot felul de metode de pastrare a confortului termic reusind sa marcam cateva recorduri notabile: trimiterea a 2 sms-uri intr-o ora jumate cu degetele inghetate; schimbarea unghiului pt fotografiere de peste 10 ori pt o singura fotografie; simularea constructiei canalului dunare - marea neagra pe o portiune de 20 metri spre caldarea Berbecilor si retur si toate acestea intr-o tacere salvatoare de dinti.
In fine, ne primim doza(chiar supradoza de data aceasta) de fericire montana cu aparitia soarelui si ajungem intr-un timp nesurprinzator(judecand dupa degetele mele inghetate) de jumatate de ora in saua Pietrele. Si pt ca ziua se anunta frumoasa desi norii au invadat cerul, continuam pe creasta Pietrele.
Zapada este inca buna, desi putem vedea cateva curgeri inspre valea Rea. Ajungem pe varful Pietrele si incepem coborarea - este o portiune un pic mai pretentioasa unde o alunecare ar insemna contactul cu coltii neprietenosi. "Infige pioletul unde gasesti muschi si pamant, verifica-l ca sta bine si asigura-te in el!" Aha! Nebanuite sunt caile pioletului. Continuam matematic pe creasta,pe lespezi nu este zapada, si trecem de creasta stancoasa.
Dar zapada este moale deja si la fiecare pas adun bulgari pe coltari si trebuie sa-i scutur tot la 2-3 pasi. Parca as dansa rap - un pas in zapada , o izbitura in stanca:) Renunt la coltari si scot betele de ski. Dupa o scurta atipeala soparleasca pe un manunchi de pietre ce risca sa devina un somn in toata regula, incepem sa coboram printre copaci spre Gentiana. Ne afundam la fiecare pas si chiar la un moment dat ma trezesc cu piciorul ingropat pana la sold. Ma chinui degeaba sa-l scot din zapada si sunt nevoita sa sap pt a-mi recapata libertatea.Aici ar trebui sa spun ca am coborat si am ajuns in Timisoara duminica seara, dar adevarul e ca eu am ramas pe-acolo pe sus privind rasaritul, si sper sa nu-mi revin prea curand:)