Sunday, May 1, 2005

Rt in fuga - piatra craiului

Piatra Craiului: 1/05/2005
Photo gallery

ce iute fuge timpul in ritmul bitilor reflectorizanti si uite sunt deja cu un picior spre gara si nici n-am apucat sa-mi amintesc ultimul rasarit - craiasa. arunc in graba un release pe server si alerg spre gara - mu am timp sa iau coltarii si pioletul si sunt in bocancii de vara, dar stiu ca va fi bine, muntele ma cheama din nou.
Vineri dimineata plecam - trei crai de la rasarit - din zarnesti, urcam spre creasta pe valea crapaturii si cativa nori razleti se scutura de somnul iernii. Nu dam de zapada decat sus pe Turnu, mergem prin padure si ne infundam un pic dar entuziasmul ne poarta pana la refugiul ascutit.
Bucegii par un vis din alpi , insa creasta pietrei e in ceata si la refugiu incepe sa ninga "sfant si pagan", cu fulgi de polistiren. Dormim in compania soriceilor care,speriati pesemne de "torsul" unora dintre noi, nu spun cine,persoana importanta:), nu dau atacul la rucsaci. Dimineata un rasarit minunat din seria "rasariti pe munte" - prietenii stiu de ce - si creasta in bataia soarelui ce joaca ascunsa printre nori pana pe la ora mesei cand se hotaraste sa ramana singur stapan pe cer.
Creasta mai are portiuni cu zapada dar nesemnificativ, zburam pana pe varful la om si ne bucuram de ramasitele unui pui de cornisa. E totusi prea tarziu sa continuam pe creasta sudica pt ca n-avem cort si parca nici pe- afara nu ne da mana sa dormim(se anuntase ploaie) asa ca ne dam jos la grind si strabatem plaiuri mioritice pana la curmatura. Avem cate un lac in bocanci dar asta nu conteaza, e atat de frumos incat urcam pe piatra mica pt a privi craiasa. La coborare intalnim cativa tineri - cata frunza,cata iarba! - si ne bucuram inimile de un amurg in compania unor cunostinte intalnite pe creasta fagarasului.
E duminica dimineata si vremea e superba dar trebuie sa coboram. Asistam la un fenomen interesant: jumatate din gasca sosita de cu seara, adica vreo 30, sunt treziti cu portavocea si cu ochi de pisica adormita se aliniaza tocmai in fata mesei unde ne luam micul dejun. Saracii, ce adormiti sunt, dar ii admir pt vointa si pt faptul ca s- au trezit ca sa alerge la o asemenea ora si ca accepta regimul militar.Totusi nu ma pot abtine si ma pufneste rasul, astfel plecam cu voie buna spre prapastiile zarnestilor, dupa ce aflam de la 2 fete care au ratat startul la jogging din cauza unor necesitati lesne de inteles si absolut normale, cum ca avem de-a face cu elevii unei scoli de ghizi din bucuresti. Ne amuzam desi recunosc ca totusi oamenii fac ceva bun - ofera sansa unor tineri sa cunoasca muntele, cati din ei vor reusi sa devina ghizi e discutabil - muntele ii va filtra. Gata , coboram, si ca dovada ca batranii satului au dreptate - rade ciob de oala sparta si eu pornesc cu rucsacul desfacut mai sa-mi imprastii lucrurile dupa mine.
Trecem cu gura cascata, ochii in sus si gatul intepenit prin prapastiile zarnestilor, cu peretii lor imensi si cateva trasee de catarat de pe care , zice Istvan, e imposibil sa cazi. !?!, fac eu la care vine si explicatia: noi nici nu ne ridicam de pe sol...:))) iar trenul alearga si alearga si eu mai un pic si alerg sa-l prind.din nou:)