Sunday, December 3, 2006

Nu aduce anul ce aduce o ora jumate - Alpspitze

Alpspitze: 2-3/12/2006
Photo gallery

„Traim în miezul unui ev aprins/Si-i dam a-nsufletirii noastre vama/Cei ce nu ard dezlantuit ca noi/În flacarile noastre se destrama.”
Cuget privind in gol prin tipul din fata mea care se intreaba probabil ce a putut genera zambetul tamp si enervant de satisfacut de pe fata mea.
Dupa ce am supravietuit inexplicabil celui mai plictisitor weekend din intreaga mea existenta(si sper sa nu mai fie altul la fel), era timpul pentru o revansa. Si ea nu s-a lasat asteptata: garmisch, here I come! Pe scurt: sambata dis-de-dimineata plec spre Kreuzeck Bergbahnstation(bus 2) unde si ajung dupa 28 minute. Entuziasmul ma poarta fulgerator spre Osterfelderkopf (2025m), un fulger ceva mai molcom totusi, cu o durata de 4 ore:) Crestele ma atrag ca un magnet si-mi spun, privind spre cei 2 care catara pe via ferrata inspre Alpspitze(2629): "Tu nu mergi pe-acolo." Cu aceasta certitudine pornesc spre traseul de via ferrata, la bazele caruia stau la negocieri cu bunul simt vreo 20 minute, timp in care imi inventariez echipamentul(20 secunde): bocanci, parazapezi, tupeu. Hotarasc sa las traseul pe altadata (am imbatranit!) cand dau nas in nas cu 2 tipi la fel de echipati ca mine(adica ioc). Ei bine, sunt momente in viata cand trebuie sa hotarasti daca traiesti sau stai pe margine, si de obicei cand stai pe margine risti sa alunece timpul pe langa tine. Deci, e ora 12.30, pornim. Simt cum imi pulseaza stanca in vine, si nu am timp sa ma panichez din cauza ca peisajul imi taie rasuflarea(scarile de metal + zapada + gheata + abruptul de sub mine nu mai au ce-mi taia:)). Traiesc fiecare bataie de inima, in stanga cu fiecare pas se mai zareste un varf stancos, in dreapta Waxenstein si Zugspitze, in sus peretele nordic al Alpspitze-ului, in jos nu ma uit:) Sunt in imparatia stancilor, urc cu atentie ca sa nu trec in imparatia cerului:), si nu am decat un singur gand: "Mai sus!" Partea de perete nordic se incheie cu un punct de belvedere asupra Jubileumsgrat si Zugspitze, si a peretelui vestic al Alpspitze. Intalnim un cutezator echipat ca la carte(ham, casca,piolet) care ne anunta ca cealalta ruta e si mai complicata, si ca va trebui sa coboram tot pe aici. Zambesc incurajator si-mi zic in sinea mea: "No way, amigo!". Coborarea pe aici e sinucidere curata: nu am nici macar manusi(traiasca ciorapii de lana de la bunica). Sus, dupa o ora jumatate, ne asteapta o panorama a Alpilor pe fondul unui cer senin, cu vant bland si soare din belsug. "Adina, the rest is over". Noroc cu Nicolas care ma trezeste din reverie, eu una n-as mai pleca de aici.
Coboram lejer pe ruta estica, din saua ce desparte Bernadeinspitze de Alpspitze urmam Bernadeinweg, un traseu lejer dar lung ce ne coboara aproape in vale ca apoi sa ne urce la Kreuzeck. Avem parte de un apus rozaliu cu o luna aproape plina, luna care imi si lumineaza coborarea rapida catre ultimul autobuz(18:05) dupa despartirea de baieti, care sunt cazati la Hausberg. Pacat mare de drumul de coborare foarte abrupt asfaltat pe ultima portiune care-mi omoara genunchii...
Duminica descopar Partnachklamm, niste chei extrem de amenajate, dar impresionante, la o ora destul de matinala(9 fara 5) ceea ce imi face placuta surpriza de a nu plati intrarea, caci se plateste doar intre 9 si 16. Trag o fuga pana pe la 1700, dupa care hotarasc ca vreau sa vad si renumitul Eibsee, asa ca galopez la vale sa prind autobuzul de 12.46, respectiv Eibsee bus de la gara(13.04). Ajung si la Eibsee(13.45), dar sunt dezamagita; doar planurile unei ture pe creasta dintre Waxenstein si Zugspitze, pe care o parcurg cu privirea incercand sa-mi dau seama daca o asemenea tura e posibila, ma binedispun. Raman cu impresii de lunga durata dupa aceasta tura, si nu doar la nivel de amintiri, caci presimt ca luni voi merge ca si robocop:)
Iar tipul din fata mea, scoate laptopul din geanta si se intreaba probabil ce a putut genera zambetul tamp si enervant de satisfacut de pe fata mea, in timp ce trenul ma duce la Stuttgart, 4 ore distanta de Alpi.

Sunday, October 29, 2006

Pe carari de galben - piatra,bucegi

Piatra-Bucegi: 28-29/10/2006
Photo gallery

e sambata, e octombrie, e soare, e Busteni, e munte. ziua incepe perfect cu o surpriza foarte placuta - ii intalnim pe cata si corina la poalele bucegi-ului, si multumita lor n-avem nici o problema sa intram pe poteca catre valea alba.
dupa urcarea scurta prin padure iesim pe brana din dreapta vaii. in fata noastra peretii cetatii ne taie respiratia, e un vis de galben si albastru prin care plutim pana la intersectia cu valea, unde un curent de aer rece ne aduce cu picioarele pe stanca. urcam pe firul vaii,tot zgaiindu-ne sus-jos,dreapta-stanga,jos-sus,stanga-dreapta si combinari. incercam sa deducem care e fisura albastra in peretele vaii albe. din spate mai vine un plimbaret ca noi, dar ceva mai rapid:)
"trenul intercity cu oprire in statiile valea alba-brana mare a costilei-valea malinului-omu-valea cerbului trece pe partea dreapta, va rugam feriti bolovanii". facem partie, salutam si admiram.(oare pantalonii scurti au vreo influenta la viteza de deplasare?:))
pe la jumatatea vaii dam de un ghetar - o limba de zapada impresionanta pe sub care nu indraznim sa trecem. ocolim prin dreapta, ocazie cu care aprofundez traversarea cu rucsac,fara,cu rucsac,fara,fara:) cu greu ne desprindem de saritori,pereti si padurea ruginie din vale, dar mai ales de aparatele foto:)
o mica ocolire la dreapta a saritorii Carnului ne scoate pe un varfulet de pe care o caprita ne intampina cu un bolovanel, dupa care isi ia saltuletul si dispare pe partea stanga a vaisoarei. inafara diminutivelor, nu suferim alte avarii, bolovanelul trecand razant la o distanta decenta de capetele noastre.
iesim in platou, cu costila in partea dreapta si savuram un curcubeu ivit surprinzator deasupra vaii albe. imaginea calatorului pe brane pe care-l zarim in departare ne face sa concluzionam ca nu vom degusta placerea plimbarii pe branele din bucegi, si ni se clarifica si denumirile unora dintre ele: aeriana, suspendata, agatata, atarnata, parasutata,etc:))
ziua continua sa fie superba, un vanticel ne grabeste insa de la monumentul eroilor(renumit loc de peregrinare dupa cum hoarda intalnita acolo ne face sa intelegem) pe jepii mici pana la trenul de brasov.

duminica, aventura continua!trenul de 6.15 ne aduce in zarnesti, de acolo tot pe drum,pe drum,pe drum, ajungem si in plaiul foii.
urcam pe termopile, cu planul clar de a escalada valea podurilor. ajungem la intrarea in valea podurilor, si continuam pe braul de mijloc cu planul clar de a urca pe padina calinetului.ajungem la intrarea pe padina calinetului si continuam pe braul de mijloc cu planul clar de a iesi pe brana caprelor.ajungem la cioranga si urcam cu planul neclar:))
iesim la varful ascutit destul de repede; ne intampina o splendida mare de nori albi inghesuita intre o patura de nori grosi si cenusii si o creasta tomnatica si primitoare. alegem creasta si la coborarea de pe turnu incepe sa burniteze. nu ploua mult, doar atat cat sa ude stanca ce aluneca clar.cu atentie ajungem in saua crapaturii, si coboram in zarnesti, ultima ora pe intuneric. prindem ultimul tren la 19.16 si ne gandim la ...weekend-ul viitor?:)

Sunday, July 23, 2006

Supararea zeilor - fagaras

Fagaras: 22-23/07/2006
Photo gallery

trenul se taraie pe liniile dilatate de canicula. ajungem in sibiu cu intarziere - eu oricum nu ma grabesc pt ca trenul spre turnu rosu e la 3.23.imi caut o banca in parc, confortul e rezonabil , si incerc sa motai.
e 4.00, drumul ma asteapta, ies din sat, e senin si nu am nevoie de lanterna. trec pe langa manastire si la 7.30 sunt pe chica pietrii. e bine, e soare,dar pe creasta e ceata. ma indrept spre zona crepusculara,trec de 2 turme si in saua suru imi apare explicatia expresiei "ca magarul in ceata". o turma de magarusi ma intampina voiosi si nu mai scap de ei, imi continui drumul urmata de noii mei discipoli. ajung in tara mustangilor, defileaza in fata mea, sunt superbi, se aliniaza si ma studiaza cu interes,zabovesc sa le admir eleganta. mai dau de o turma, cainii sunt prea plictisiti sa ma latre, ciobanii insa se apropie sa ma protejeze in caz ca potaile s-ar razgandi. au 10 caini, noaptea trebuie sa fie foarte vigilenti pt ca ataca lupii si ursii.las in urma turma,simtind ca am lasat in urma o civilizatie muribunda , o lume pe cale de a fi asasinata,iar unul dintre asasini sunt eu. imi amintesc imaginea amer-indienilor din rezervatii, si realizez ca sunt si eu un cotropitor, o intrusa in aceasta lume. conservele de pe malul avrigului noi le-am adus, turistii, noi suntem cei ce facem scandal impotriva cainilor,a ciobanilor, uitand ca de fapt noi suntem intrusii, nu e lumea noastra, e lumea lor - cat putem fi de nesimtiti.gandurile imi lasa un gust amar - stiam eu ca e dureros sa gandesti, tocmai de asta incerc sa evit si eu, ca toata lumea de altfel, sa ma dedic acestei activitati. ma preumblu pe carare printre vestigiile unei alte lumi condamnate, la fel ca maya,inca,etc, si ma consolez amintindu-mi ca nu e altceva decat "survival of the fittest".uitarea e o calitate, abuzez de ea si regasesc bucuria muntelui.
avrig - peisaj familiar cu ceata deasa ce-mi usureaza viteza mersului. surpriza - ceata se ridica si, desi trec a treia oara pe aceasta portiune, pt prima data vad si eu pe unde trec.toata caldarea avrigului precum si creasta spre scara se asterne in fata ochilor mei uimiti. sunt pe scara si zbor pana pe serbota - s-a lasat o ceata grea,simt norii grei deasupra, e liniste-mult prea liniste, oile stau ciorchine...am o vaga senzatie ca va ploua...nu stiu de ce?!? Custura ma ademeneste si tentatia e prea mare. sper ca voi avea un ceas de vreme buna, relativ, si pornesc. custura pare o lama de ras ce taie ceata in 2 - gillete,perfect bolovanesc- din cand in cand caldarile isi arata obrazul. sunt aproape la iesire si ceata s-a ridicat, privesc neincrezatoare la coltii ce se astern in urma mea: asta e custura?am o mica banuiala ca nu voi mai putea trece cu aceeasi nonsalanta pe poteca asta....
incepe bombardamentul. furtuna e foarte violenta, trece pe deasupra mea si raman muta in fata dezlantuirii cerului.nu ca as avea cui sa zic ceva... absorb spectacolul, printre rugaciuni. nu e momentul sa-mi fac autocritica acum, sper ca supararea zeilor nu am provocat-o eu cu indrazneala mea.
fulgerele taie norii si se arunca cu furie asupra piciorului Serbotei, le vad deasupra mea, un rau imi curge prin bocanci. nu indraznesc sa cobor in custura, nici sa urc pe creasta, nici sa ma adapostesc sub stanci - stau in bataia ploii si a grindinei ca un pui zgribulit.
ma bucur cand aud bubuitul traznetelor, preluat de caldari ecoul e mai puternic decat orice concert de rock de pe lumea asta - si poate si cealalta.ma bucur pt ca dc aud vocea infuriata a ingerilor inseamna ca nu m-a fulgerat. in momentul acesta simt ca ma eliberez ,nu mai conteaza nimic, problemele zilnice sunt niste mofturi, si fulgera undeva in mintea mea, demonstrandu-mi ca toata lupta cu serviciul, impozitele, emigrarile, imobilele, investitiile, etc, e o zbatere inutila. merit dojana cerului, si simt cum suvoaiele ce curg din norii revoltati se scurg prin mine. parca as fi apa, pacat ca maine , dc scap cu viata, voi uita lectia si ma voi agita din nou cu toate acele lucruri inutile care iti consuma viata. a trecut furtuna, cerul ramane insa innorat. oare sa cobor la cabana negoiu? ma gandesc cu groaza la drumul pana la porumbacu.
urc pe negoiu. incepe sa ploua linistit, si cobor strunga dracului constienta ca sunt inconstienta. toate paraurile isi gasesc calea prin strunga dracului, lanturile sunt alunecoase si inutilizabile, cobor cu multa grija blagoslovindu-mi lenea la fiecare alunecare. in fine, ajung aproape la caltun cand ma intalnesc cu 2 temerari ce merg sa urce pe negoiu. incerc sa-i sfatuiesc s-o ia pe la strunga doamnei, dar cred ca mi-am gasit echivalentii la incapatanare, pt ca se duc pe strunga dracului. e de-abia 7, si soarele se gandeste sa arunce o privire in urma potopului - curiozitate morbida? vantul vine si el si asa reuseste sacul meu de dormit sa se usuce rezonabil, in timp ce eu sunt pe post de sfoara de rufe. sunt sigura ca maine dimineata va fi senin si frumos.
dimineata!hip, hip, hura! ce priveliste familiara - e o ceata de nu vezi la 2 metri. e bine totusi, bate un vant foarte convingator, nu te tenteaza sa stai pe loc pt ca vrei sa eviti hipotermia. marian,colegul de prici de la caltun, renunta la gandul de a strabate custura si pornim spre balea. ceata ne insoteste mereu, cand coboram la lac, evident, se ridica. traversam tunelul cu gand sa vedem si cealalta parte a transfagarasanului. ne gandim ca probabil sunt vreo 30km, ca si in partea dinspre sibiu, asa ca putem merge si pe jos. mergem linistiti cu gandul asta pana la prima borna: curtea de arges, 83km! linistea ne paraseste brusc. norocul ne surade si ne ia la stop o masina de bucuresti: miram-as! soferul e austriac, miracolul s-a explicat deci. incepe potopul frate mai mare cu cel de ieri. pe la 5 suntem in bucuresti, am tren de noapte direct la timisoara si ma intorc, inca zdruncinata de supararea zeilor.