Saturday, August 16, 2008

Mersul la padure, dupa fragi si dupa mure (si nu numai)


E atata uitare de sine in acest gest de-a dreptul fascinant:taca,paca,taca,paca - gata am legat sireturile. Simpla actiune de a-mi pune bocancii in picioare imi da o emotie greu de descris. Siretul trece pe dupa o ghioaca si parca tot verdele cristal al cascadelor imi trece siroaie peste degete; o alta ghioaca, murmur de brazi si fosnet de frunze; inca una, miros de cetina si stanca si zapada; mai una, suier de vant dezlantuit pe creste insorite si lacrimi de ghetar. Ce bucurie intr-un simplu gest, ce dezlantuire de simturi in niste bocanci (exclus olfactiv), de parca ei ar fi cheia teleportarii miraculoase in tot mai restransul paradis al naturii libere.
Ei, teleportarea asta dureaza cam o ora pana la gara si alte 2 de tren+autobuz, dar important e ca la 9.30 ma pornesc din Campo Blenio cu toata motivatia unei traversari alpine de mare dibuiala orientativa (=nemarcata). Marea provocare e sa prind autobuzul de intoarcere pt ca rucsacul meu n-a trecut inca prin binecuvantarile Arabelei s-asa ca trebuie sa ma multumesc strict cu ce contine: pachetul de biscuiti si geaca de ploaie. Cam subtire (si nu ma refer strict la geaca).
Pornesc in ritm alert pinguinic, caci la revizia tehnica din vara asta s-au mai adaugat cateva componente pe lista de recuperari. Entuziasmul ma tine 5 minute, pana cand regasesc piatra filozofala tocmai intr-o tufa de zmeura. Notiunea de timp imi pare ca e prost inteleasa. Ce conteaza cat timp fac pana in creasta? Ce conteaza daca ajung azi in creasta au ba? Creasta o sa fie acolo si peste o luna, dar zmeura asta nu (ca sa fim conformi realitatii, zmeura asta n-o sa mai fie cam intr-un sfert de ceas...)
Si cu acest nou nivel de intelepciune dobandit, ma multumesc si cu autobuzul de 23, ba chiar si cu o vizita la lac ca doar traversarea se poate face si intr-un sezon defavorabil fructelor de padure. Timpul trece, soarele urca pe cer si zmeura e tot mai buna. Totusi hai sa inaintez. Aleg scurtatura, pt ca trece prin zmeuris.
Ma felicit pt alegerea garderobei de toamna, pt ca e de-a dreptul frig. Dupa ce drumul ma fenteaza facandu-ma sa cobor tot ce-am urcat ca s-o iau de la capat, o poienita in spatele unui catun ma intampina cu 2 surprize placute: o panorama spre muntii inzapeziti si o vatra de fragute inghetate. Uau si miam. Prima zapada anul trecut am prins-o tot aici, doar ca era noiembrie si pt cine avea harta era posibil sa ocoleasca zapada (exclus eu).
Un pic mai sus afinele se adauga listei de rasfaturi si pachetul de biscuiti are sanse sa mai prinda si tura viitoare. Panorama de la cabana Bovarina e superba: ochii mi s-au lipit de creasta alba dintre Piz Terri si Adula - se confirma ca val di Blenio e zona mea favorita din Ticino.
Pana la Lago Retico poteca traverseaza paraie ce cad parca in broderie peste versantii abrupti, apoi urca serpuind cu vant taios la pupa (un nou rand de felicitari pt garderoba) si biscuitii totusi nu vor prinde tura viitoare. De la lac incepe un pic de Retezat ce se continua cu un pic de Piatra Craiului si apoi cu ceva zone nesimilare cu patrimoniul national. Creasta e chiar splendida, cu versanti abrupti si inverziti pe partea dreapta si bolovani, inconjurand un lac desertic gen Pakistan, in partea stanga. Traversarea e marcata cu linie albastra (=traseu nivel excursionist experimentat), ba chiar are si lanturi pe portiuni ceea ce reduce din entuziasmul spiritului si stresul aparatului locomotor nevoit sa-l suporte (ex. glezna, genunchi, etc).
Coborarea spre Pian Gheirett e abrupta si imi ia exact cat scrie pe indicator (1ora) caci recordurile la vale au ramas amintiri de pe vremea cand eram tanara (acum vreo luna). Oricum, exista 2 motive rezonabile de a te grabi pe munte: frigul si ultimul autobuz. Cum nici unul nu se aplica, adaug pe indelete la meniu ultima delicatesa, mure, si prind cheile vaii Blenio la o sedinta foto spontana. Surprinzator ajung prea repede in Olivone (dupa 10 ore jumate), ceea ce demonstreaza ca puteam sa iau sedinta de vitaminizare si mai in serios.

2 comments:

MANU said...

Adinule, din mura-n mura se face Raiu'...ala pe care-l gasesti sistematic in siretul suierator. Si se facu Zmeuris...

Alin_Gianina said...

Mah mai CPPUCAT! vaz ca tot la eternul pachet de biscuitzi ai ramas ;) Inca esti un miracol energetic pt mine, o fi tu ceva soi de perpetuum mobile.